Emilian spune nu abandonului copiilor

 

Emilian Nedelcu United Way Romania

100% Complete
1,715 RON
Sumă strânsă
1,000 RON
Target
15
Donații

Am fost în vizită la Casa Agar şi am fost foarte impresionat de poveştile pe care le-am auzit acolo.

Sunt un familist convins şi cred că orice copil din această lume are dreptul la fericire, are nevoie de părinţi, care să-l protejeze, să-l iubească şi să-l îndrume în viaţă.

Lupt pentru aceste lucruri şi vreau ca mămicile victime ale violenţei conjugale să poată găsi un loc în care să-şi reseteze viaţa şi să pornească de la capăt.

Va multumesc pentru sustinere!

Emilian


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Fundația United Way România sprijină programe și inițiative sociale care îmbunătățesc viețile copiilor, adulților și vârstnicilor aflați în dificultate. Programele organizației se concentrează pe cele trei direcții care pun bazele unei comunități prospere: acces la o EDUCAȚIE de calitate, servicii bune de SĂNĂTATE și un VENIT suficient pentru a întreține o familie.

Peste 1.000 de copii sunt părăsiți anual în maternitățile din România, ceea ce arată că aproape 60% dintre cazurile de abandon au loc imediat după naștere.

Impreuna, ajutăm mamele singure, in situatii critice, să aibă tot ce le trebuie pentru a-și crește copiii!

 

Anul acesta, ne face placere sa va invitam sa va alaturati cauzei nostre in cadrul acestui eveniment, in sprijinul mamelor aflate in situatii critice si copiilor acestora.   United Way sprijina Asociatia Touched Romania care are o experienta de aproape 10 ani in lucrul cu mamele singure, victime ale violentei domestice, saraciei si excluziunii sociale Avem nevoie de 12.000 Euro sa renovam cen

 

15 Donații

Succes, Emilian!
05 May 2015
Buna Emilian, Felicitari pentru initiativa. :) Cu drag, Anca
01 May 2015
27 Apr 2015
Bafta!
25 Apr 2015
24 Apr 2015
Orice copil merită să trăiască într-o familie, merită să fie iubit, protejat şi îndrumat în viaţă. Pentru asta donez!
23 Apr 2015
Emilian, multumesc frumos ca sustii mamele si copiii, victime ale violentei domestice.
22 Apr 2015
Orice copil si-ar dori sa aiba o familie ca a lui Emil.
22 Apr 2015
22 Apr 2015
spor si Dumnezeu sa te ajute!
21 Apr 2015
Mult succes!
21 Apr 2015
Succes!
21 Apr 2015
21 Apr 2015
21 Apr 2015
150 RON
21 Apr 2015