Horia isi doneaza ziua de nastere copiilor dezavantajati
Horia Ciuclaru United Way Romania
Ziua mea. 20 iunie … mai sunt câteva zile până atunci, dar ca orice copil cuminte, încep să mă gandesc la toate lucrurile minunate pe care mi le doresc și pe care urmează să le primesc. Vi se pare cunoscută senzația?
Acest lucru se întâmpla când eram copii fiecaruia dintre noi. Apoi am crescut și am început să ne dorim cadouri din ce în ce mai diversificate. Cu timpul am ajuns să nu ne mai mulțumim cu o mașinuță sau cu o păpușă si am început să ne dorim cadouri din ce in ce mai mai scumpe. Chiar zilele trecute am asistat la o discuție de genul: “Dacă îi cumpar cadou un parfum oare ar fi ok, oare nu e prea puțin, poate ar trebui un city break?” De ce oare am început să măsurăm iubirea dintre noi în lucrurile scumpe pe care le primim sau pe care le oferim? De ce am început să nu ne mai bucuram de lucrurile mici? De o plimbare pe malul unui lac, de o floare daruita sau primita, de un apus de soare sau de un sărut furat în dimineața aniversării?
După ce mi-am pus toate aceste întrebări am luat decizia de a-mi dona ziua de naștere unor copii care nu au avut niciodată parte de atenția care li se cuvenea de ziua lor și pentru care sărbătorirea zilei de naștere ar reprezenta cel mai frumos cadou primit vreodată. Mi-aș dori ca cei care citiți aceste rânduri să-mi fiti alături și să nu uitați că această bucurie pe care o puteți oferi nu va trece neobservată, deoarece ceea ce dăruim cu sufletul se întoarce la noi.
Pe lângă faptul că acești copii se vor bucura poate pentru prima oara de ziua lor de naștere, ei vor fi ajutați să își continue studiile, mulți fiind împiedicați să o facă din cauza problemelor pe care le au acasă.
De multe ori un lucru mărunt poate cântări atât de mult. Fiecare gest, oricât de mic ar fi, contează enorm!
Sincer vă spun că donând, mi-ați face cel mai frumos cadou.
Vă mulțumesc!
Horia
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul