Alexandru Alupei pe bicicleta pana in Portugalia si pentru United Way
Alexandru Alupei United Way Romania
De când mă ştiu am făcut, cu mici expecţii, numai ce am vrut. Concluzionez acum, privind peste umăr. Într-un fel, sunt foarte norocos! Dar starea asta de bine e direct proporţională cu chinurile prin care au trecut ai mei părinţi. Iar pentru asta gustul e puţin amar. Acum pot doar să le mulţumesc pentru sacrificiile făcute şi îmi cer scuze pentru neplăcerile, dezamăgirile prin care au trecut.
Trebuie să afirm că, printre altele, cel mai mult regret un aspect esenţial al vieţii. Poate cel mai important. Educaţia, cea şcolară. Ah, ce păcat! Nu i-am acordat o şi mai mare atenţie la timpul potrivit, în ciuda insitenţelor mamei, tatălui şi, până la un moment dat, fratelui meu mai mare. Prea multe nu mai pot face; timpul se scurge implacabil într-o singură direcţie.
Cei care vin din urmă au însă şansa în care eu am şutat. Mulţi îşi doresc, dar nu au posibilitatea. Ce ironie a sorţii! Da` ăsta-i cursul vieţii; a fost şi va fi mereu.
Nu vreau să fiu patetic, nici măcar ipocrit. Sunt la fel de egoist ca-ntotdeauna. Din acest motiv încerc să pun umărul firav şi neînsemnat la îmbunătăţirea educaţiei copiilor lipsiţi de mediul familial şi a celor defavorizaţi de soartă. Am mai făcut-o, o fac şi acum. Nu costă mai nimic. Sigur nu pot spune că, sprijinindu-i, mă lipsesc de o ieşire în oraş, un CD, o cafea, nişte ţigări, un bilet la teatru, vreo bere, sau cine ştie ce! Sunt convins că o poţi face şi tu, căci semănăm. Şi pentru că ţinem mai mult la noi înşine decât la semeni, mica donaţie pe care o vom face ne va conferi un sentiment de bine, înălţător. Garantez! Cu alte cuvinte, pentru noi o facem, nu pentru ei.
Nu sunteţi convinşi? În regulă. Păi ... în schimbul generozităţii dumneavoastră, vă ofer kilometrii. Am 3.000, întinşi între Arad şi Cabo da Roca, punctul extrem al Europei continentale. Fiecare mie de metrii costă un leu. Astfel, vom pedala împreună prin România, Ungaria, Croaţia, Slovenia, nordul Italiei, Coasta de Azur, Spania şi Portugalia.
Cu 3.000 de lei vom oferi sansa unei familii dezavantajate cu 5 copii sa devina independenta si sa se autosustina.
Asta inseamna ca acesti bani vor putea asigura rechizite, ajutor la teme si imbracaminte pentru copiii scolari, un curs de calificare pentru copii adolescenti si consiliere si educatie parentala pentru cei doi parinti.
Dacă v-am stârnic curiozitatea, vă invit pe blogul personal, www.travelcycle.wordpress.com. Lanţ întins!
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul